Cele 5 stadii psihologice ale unei pierderi. Despre doliu, pierdere si durere.

Un material prin care doresc sa aduc “lumina constienta” si cat mai multa intelegere pentru toti aceia care trec la un moment dat in viata printr-o asemenea experienta emotionala, chiar daca noi, cei de aici din acest grup, stim deja, la nivel cogntiv, ca nu exista moarte…Ca moartea este un proces natural, de trecere catre alte experiente datorita carora ne dam voie sa evoluam. Ca moartea de fapt este un nou inceput. Dar, in acelasi timp, aici pe Terra, toti suntem fiinte emotionale, chiar daca nu vrem sa recunoastem in totalitate acest lucru (mintea luptand pentru suprematia cognitiei cu o intentie buna-aceea de a nu mai suferi si de a supravietui cu bine acestor tipuri de experiente), iar experientele proprii de pierdere si de durere legate de un anumit tip de atasament emotional, intretinut de-a lungul unei perioade din viata prin ganduri dar mai ales prin emotii, se poate resimti specific fiecaruia. Perioada numita”de doliu”, “de jelire” a pierderii este necesara si psihoterapia o recomanda sa fie traita, oricat de dureroasa ar fi, si nu “inghetata”. Este necesar sa se treaca prin toate fazele ei, in asa fel incat fiinta umana sa poata parcurge in ritm propriu procesul de eliberare din atasamentul inconstient creat candva. Atata timp cat plansul este unul eliberator, e bine sa se planga. Cat de mult. In momentul in care devine “imi plang de mila” pentru ca am ramas fara atasamentul meu caruia ii eram loial/a de ceva vreme, pentru ca imi aducea anumite beneficii (o stare falsa de siguranta, o stare falsa de certitudine, o iluzie comoda despre “binele” vietii mele exterioare, in care ma simteam bine tocmai pentru ca imi creasem un confort mental si emotional legat de ceva din exterior si nu din intelegerea dincolo de minte, din cunoasterea interioara), inseamna ca e momentul ca fiinta umana sa se recalibreze usor-usor prin intelegere si acceptare, recapatandu-si astfel puterea si stralucirea proprie.

Ați auzit vreodata despre Elisabeth Kubler-Ross si despre cartea sa, “Despre moarte si a muri”? Daca nu, atunci ar fi bine sa o cititi. Pentru ca veți descoperi cat de comuna este durerea lipsei atasamentului in viețile noastre si cum reacționeaza oamenii cand se confrunta cu ea.

Fiecare reacționeaza diferit atunci cand experimenteaza o desparțire si intervine starea de lipsa, dar un singur lucru ii uneste pe toți: DUREREA.

In general, durerea nu iarta pe nimeni si in anumite circumstanțe ale vieții oamenii devin sclavii ei. Disparitia atasamentului si, implicit, a ceea ce credeam noi in mod fals ca inseamna el pentru viata noastra, creeaza in acel moment starea de joasa vibratie numita “durere” sau “suferinta”. Travaliul de doliu si “jelirea” sunt insa firesti in momentul in care persoana de care eram atasati a iesit din viața noastra.

Oricat ne-ar fi de greu sa recunoastem, durerea face parte din viața noastra. Toți oamenii traiesc, cel puțin o data in viața, experiența unei pierderi mari si trec mai mult sau mai puțin constient printr-un proces de doliu, care este asociat cu un cumul de emoții.

Experții au identificat etape comune ale procesului de doliu, dar felul in care fiecare dintre noi trece prin acestea este unic. Este posibil sa se simta furie, nedreptate, un gol interior imens, lipsa de sens, o tristețe profunda, vinovație, nevoia de a ne retrage, de a nega, de a plange, de a ne anestezia.

Durerea pierderii poate fi coplesitoare, ne poate perturba sanatatea fizica, putem avea perioade de insomnii, sa nu mai simțim nevoia de a ne hrani corespunzator. In unele cazuri ne poate afecta si capacitatea cognitiva. Niciuna dintre aceste trairi nu este neobisnuita sau gresita. Este doar felul nostru de a raspunde durerii si e normala cu conditia sa nu afundam in ea. Si, cel mai important, sa nu permitem entitatilor sa intre in structuri prin stari de joasa frecventa intretinute mult timp.

De cele mai multe ori, doliul este asociat cu moartea cuiva drag, dar orice pierdere poate provoca durere. Putem trai un proces de doliu atunci cand:

• trecem printr-un divorț sau printr-o desparțire;
• pierdem o relație de prietenie;
• pierdem un loc de munca;
• pierdem stabilitatea financiara;
• pierdem un animal de companie;
• renunțam la un vis, proiect personal drag sufletului nostru;
• se produce un avort spontan;
• in caz de boala si/sau accident cu consecințe asupra integritații/funcționalitații corpului nostru;
• pierdem o jucarie preferata – specifica in cazul copiilor;
• ne pensionam;
• ne mutam intr-un alt oras, casa, țara;
• un obiect caruia i-am dat o semnificație emoționala;

sau orice alta schimbare de mediu care ne modifica viața, cum ar fi pan…mia.

Indiferent care ar fi pierderea ta, este una personala si n-ai niciun motiv sa-ti creezi stare de rusine in legatura cu ceea ce simți sau sa crezi ca este neadecvata, ca ar trebui sa te intristeze doar anumite situații. Insa, oricare ar fi cauza durerii tale, exista modalitați sanatoase prin care poți procesa si integra durerea. Un proces de doliu trait constient, in acord cu nevoile tale, poate diminua in timp intensitatea durerii, te poate ajuta sa te impaci cu pierderea si sa te desprinzi din lantul atasamentului si sa te redefinesti ca fiinta umana si mai apoi, sa-ți redefinesti realitatea.

Dupa ‘doliu’, vine si momentul in care ne preluam puterea interioara devenid noi stapanii constienti ai durerii. In acel moment invațam cum sa supraviețuim durerii pentru ca apoi sa trecem la urmatorul pas din acest proces, de data aceasta facut constient, si o luam din nou de la capat. Iubindu-ne pe noi si iubind viata.

Cele cinci etape sunt generale si chiar daca in cartea sa psihologul facea referire la durerea cauzata de pierderea fizica a unei persoane dragi, ele pot fi aplicabile si durerii cauzate de o desparțire (divort, ruperea unei relații, parasirea de catre persoana iubita etc).

Deces, despartire, divort sau orice alta pierdere… cele cinci etape ale suferinței raman aceleasi… Cunoscand cele cinci etape, poti invata cum sa supravietuiesti durerii cauzate de despartirea de persoana iubita si sa mergi mai departe:

1. NEGAREA – Stadiul “Nu, nu mie…”

Negarea este primul val care insoțeste durerea unei desparțiri. In acest stadiu, lumea devine imensa, grea, coplesitoare, mai mult decat putem duce. Viața devine inabusitoare, fara logica si rost. Viitorul pare difuz, acoperit total de trecut. In afara de durere nu mai simțim nimic. Sau simțim. O amorțire. O amorțire placuta in care, din cand in cand, aruncam unele intrebari: cum de putem respira… cum de ne putem trai viața fara persoana respectiva, fara atasamentul nostru care umplea golul din noi… cum si de ce am vrea sa mergem mai departe…

Fiecare zi este o batalie cu noi insine, o batalie in care marea fapta pe care o facem este aceea de a supraviețui. Negand, incercam sa ținem pasul cu durerea si sa incercam sa nu o lasam sa ne copleseasca: “nu mi se intampla tocmai mie acest lucru”… Negand, incercam sa ramanem unde eram inainte de durere. Negand, ne aparam de durere. Negarea este mecanismul natural de aparare impotriva durerii coplesitoare sau a socului despartirii. Este primul pas inspre acceptarea despartirii. Negand, refuzam constient sau inconstient sa acceptam ceea ce ni se intampla/ ni s-a intamplat.

2. FURIA – Stadiul “De ce tocmai mie?”

Dupa “nu eu” va urma “de ce eu?”, “de ce tocmai mie”?. Dupa negare, va urma furia. Va urma invinovatirea persoanei de care te-ai despartit, dorinta de fi chit fata de ea, dorinta de a o trage la raspundere pentru faptul ca a iesit din viata ta, cauzandu-ti durere.

Mania este doar o alta etapa care te conduce catre acceptare si vindecare. Nu-ti nega furia. Si nu fi manios pe tine pentru ca simti furie si nici nu te simti vinovat pentru mania ta. Este un sentiment absolut firesc si natural care insoteste depasirea durerii cauzate de despartire. Cu cat constientizezi mai mult existenta acestui sentiment si nu incerci sa il suprimi sau sa il negi, cu atat mai repede il vei depasi.

3. NEGOCIEREA – Stadiul “Eu o sa fac asta, tu o sa faci asta”

Negocierea este cea de-a treia etapa a pierderii. De multe ori dupa o despartire, multi dintre noi adreseaza fostului partener intrebarea “putem ramane prieteni?” Negocierea este o forma de a compensa durerea, de a cauta compromisuri care pot usura aceasta pierdere sau pot schimba cursul actual al lucrurilor.

Este o reactie absolut fireasca la sentimentele de neputinta si deznadejde, este o incercare de a pacali durerea. Atunci cand realitatea doare, negocierea devine doar o incercare de a recastiga controlul asupra situatiei si de a capata iluzia unei sperante. Ne dorim sa credem ca nu totul este pierdut, ca inca sta in puterea noastra de a mai schimba ceva…

In negociere “ne pierdem in labirintul afirmatiilor de genul “ cum ar fi fost daca”, “doar daca”. Ne dorim ca viata noastra sa se intoarca la ceea ce a fost si vrem ca cel care a plecat din viata noastra sa revina in locul pe care l-a lasat gol. Vrem de asemenea sa ne intoarcem in timp si sa schimbam lucruri care ar fi putut fi schimbate astfel incat sa nu ajungem in aceasta situatie.

Vinovatia este adesea companionul negocierii. Aceste “doar daca” ne determina sa nu ne invinovatim pe noi insine. Negociem cu durerea insasi pentru ca am face orice sa nu simtim durerea pierderii. Ramanem de aceea uneori prinsi in trecut, incercand sa negociem scaparea noastra din aceasta durere”.

4. DEPRESIA – Stadiul “S-a intamplat cu adevarat!”Depresia este covarsitoare dupa o despartire, mai ales daca au existat sentimente reale investite in acea relatie. Daca este temporara si este invinsa, depresia este o reactie absolut fireasca cauzata de iesirea cuiva din viata ta.

Sunt mii de visuri, planuri, sperante, proiecte, care se fac praf peste noapte… nu te astepta sa te ridici imediat cu fruntea sus de la locul bataliei. Avalansa de tristete, regret, incertitudine, frustrare, tendinta de a-ti plange de mila, sentimentul de a fi pierdut, gustul amar.. toate acestea sunt normale.

In acest stadiu, suferinta devine familiara, tolerabila. Esti atat de amortit incat te obisnuiesti cu durerea si ea cu tine si ajungi sa crezi ca face parte din noua ta viata. Depresia este insa pasul care precede acceptarea.

5. ACCEPTAREA – Stadiul “Asta este ceea ce chiar s-a intamplat”

Acceptarea este ultimul pas spre vindecare. Dar nici acceptarea nu este usoara. Durerea nu este nici ea absenta in totalitate. Nici acum. Acum insa, spre deosebire de celelalte etape, persoana in cauza isi poate privi cu o oarecare detasare si luciditate situatia. Poate intrezari un soi de speranta, poate cauta din nou gustul vietii in alte lucruri, poate percepe aceasta despartire ca pe o etapa a vietii sale din care a avut ceva de invatat.

Poate pastra in mintea si sufletul sau amintirile frumoase cu persoana respectiva, nu doar pe cele negative. Fara sa doara…

Zbuciumul si autotortura interioara isi pierd din intensitate, depresia dispare si in locul ei se instaleaza calmul. Fericirea adevarata nu este inca posibila. Nu acum. Dar in curand.

Aceste etape nu sunt obligatorii pentru fiecare dintre noi, putem parcurge doar unele dintre ele si nu neaparat in aceasta ordine, iar vindecarea, acceptarea se poate produce in oricare dintre aceste etape. Repet, nu exista un trebuie intr-un anumit fel. Fiecare traieste durerea in modul lui unic.

Aminteste-ti ca este foarte important sa-ti dai voi sa simti, sa privesti catre durerea ta, pentru ca astfel privesti catre tine. Nimic nu ne face mai mult rau, pe termen lung, decat propria neglijare, fuga de noi, de ceea ce simtim. Nimic din ce simtim nu este gresit, fiecare emotie este un indicator ce ne comunica ceva despre noi, despre felul in care ne raportam la realitate.

Comportamentul manifest al emotiilor pe care le simtim poate sa fie disfunctional, chiar distructiv/autodistructiv. Toate experientele pe care refuzam sa le procesam, sa le integram, pe care le ascundem din frica de a nu face fata durerii, se transforma in experiente traumatice. Procesul corect, sanatos din punct de vedere emotional este de a trece prin durere, nu peste durere. Si aminteste-ti mereu ca este doar o etapa din viata ta.

Indiferent de cat de intensa este durerea, este important ca partea sanatoasa din tine (cea care te iubeste suficient de mult) sa stie ca este doar o etapa, ca durerea va trece treptat si ca cel mai important om pentru tine esti tu.

Aminteste-ti sa te alegi pe tine!

Aici puteti asculta meditatia “inimile ni se frang”