Credințe Despre Hipnoză

Credințe despre hipnoză

– Franz Anton Mesmer (1748) a afirmat că hipnoza sau mesmerismul se datorează unei forțe magnetice numite “magnetism animalic”, care a emanat din corpul hipnotizatorului și a afectat subiectul. Magnetismul animalic a fost, desigur, discreditat în timpul lui Mesmer.

– Jean-Martin Charcot (1889) a considerat hipnoza ca fiind un simptom al isteriei. Teoria sa a fost discreditată de faptul că indivizii normali sunt ușor hipnotizabili.

– Sigmund Freud (1922) a comparat hipnoza cu iubirea.

-Clark L. Hull (1933) și-a bazat teoria hipnozei în primul rând pe două postulate interdependente: (1) sugestibilitatea hipnotică care este un fenomen obișnuit; și (2) cea mai importantă caracteristică a unui fenomen obișnuit este aceea că este facilitat de practică.

-Lewis Wolberg (1948) a susținut că fenomenele hipnotice se datorează unei reacții psihosomatice constând într-o interacțiune reciprocă și dinamică a factorilor fiziologici și psihologici. El a considerat că hipnoza are atât caracter fiziologic, cât și psihologic.

– Sydney James Van Pelt (1958) a susținut că hipnoza este o super-concentrare a minții.

– M. K. Muftic (1959) a susținut că hipnoza se datorează forțelor câmpului psiho-cinetic care implică zone corticale prin percepții extrasenzoriale într-un mod similar câmpurilor electromagnetice oscilante.

– Ainslie Meares (1960) a declarat că hipnoza este o revenire la o formă mai primitivă de funcționare mentală în care sugestia juca un rol major.

– Myron Teitelbaum (1965) a susținut că hipnoza este o stare în care conștiința rămâne, dar sugestiile ajung prin conștiință la mintea subconștientă. Această dublă existență are ca rezultat o mai mare conștientizare și o sugestibilitate sporită a minții.