Hipnoza

“Ochii vad numai ceea ce mintea este pregatita sa inteleaga” Henri Bergson

1. ISTORIA HIPNOZEI.

Hipnoza este un fenomen controversat de mai mult de două secole. Este ușor de înțeles senzația de reținere sau chiar de respingere față de fenomenele pe care nu le putem explica încă științific și care par să fie în afara oricăror reguli sau matrici de înțelegere. Faptul că se contestă și se discută, certifică de fapt că efectele pe care le obținem sub hipnoză sunt reale, certe și palpabile. Hipnoza și hipnotismul este una dintre formele practicate de omenire de foarte mulți ani. Vracii triburilor, vrăjitoarele, doctori, liderii diferitelor religii au vindecat miraculos în diverse forme bolnavii. Egiptenii, cu 3000 de ani în urmă, conform papirusurilor lui Ebers, utilizau hipnoza în templele vindecării. De asemenea, magii persani și misticii chinezi foloseau aceste tehnici pentru a alina suferința. De sute de ani yoginii au aplicat în practică aceste tehnici în diferite modalități. Ei mergeau în diferite transe sau stări profunde ale minții prin concentrare și utilizarea de mantre.

Timp de multe secole, regii și prinții se spuneau că aveau puterea de a vindeca prin ‟atingerea regală‟. De la Regele Clovis (466-511) al Franței se cunoaștea că monarhii dețineau aceste puteri miraculoase. În Anglia se spune că Regele Eduard a vindecat bolnavii de scrofuloză prin atingerea regală, în anul 1066. În secolul al 17 aproape fiecare țară europeană are vindecatorul ei. În Italia Francisco Bagnone atingea bolnavii cu mâna sau cu o relicvă, producând vindecări nesperate. Ideea a murit la sfârșitul secolului 18, în timpul Renașterii, când oamenii au început să caute o bază științifică pentru acest lucru. A reînviat odată cu încoronarea lui Charles al X-lea, care a folosit atingerea regală în timpul procesului de încoronare.

Paracelsus (1493-1541) a fost printre primii care au punctat efectul de cură obținut prin influențarea corpurilor astrale de către un magnet. Părerile sale despre ‟magnetismul animal‟ au fost împartășite de către Glocenius, Burgrove, Helnotius, Kircher, van Helmont, Maxwell. Toți propagau aceiași doctrină: magneții pot să vindece majoritatea bolilor. În anul 1679, William Maxwell, declara existența unui spirit universal și vital care influențează ființele umane. El mai punctează de asemenea despre rolul imaginației și a sugestiei în obținerea vindecării. La sfârșitul secolului XVIII, un preot iezuit pe nume Parintele Gassner a făcut senzație în Germania. El putea induce hipnoza instant când intra într-o cameră ținând în mână un crucifix și cu o voce puternică spunând în latină dormi. Invariabil el inducea starea de hipnoză. El putea suspenda bătăile inimii pentru câteva minute și apoi aducea persoana înapoi. El credea că cele mai multe boli sunt produse de spirite diavolești care puteau să fie exorcizate prin rugăciuni. Cel care și-a pus o serioasă amprentă în hipnoză a fost Frantz Anton Mesmer (1734-1815).

Mesmer, crescut într-o regiune de munți, avea înclinație către viața preotească. După ce a urmat Colegiul Iezuit din Dillingen, a realizat că, curiozitatea sa se îndrepta către o carieră în filozofie și știință. Astfel el a urmat filozofia, apoi dreptul și la finalul cursurilor, la 32 de ani avea și o diplomă medicală de doctor. Mesmer își ia doctoratul cu teza: „Influența planetelor asupra corpului uman‟. El susținea că natura este pătrunsă de energii invizibile – forța de gravitație era un exemplu – și că noi suntem racordați la aceste energii. O corectă transmitere a acestor energii realiza sănătatea organismului. Când aceste energii sunt blocate, apăreau probleme atât fizice cât și psihice și se genera boala. Deblocarea acestor energii aducea însănătoșirea.

În anii 1814 și 1815 Abatele Faria, care a venit din India la Paris face demonstrații publice de vindecare fără ajutorul magneților. El ‟hipnotizează‟ peste 5000 de persoane și exprimă opinia valabilă și astăzi că vindecarea s-ar produce datorită dorinței și cooperării pacientului, pavând astfel drumul lui James Braid care va elabora doctrina sugestiei.

Binecunoscutul doctor Jean-Martin Charcot practică la Spitalul Salpetriere aceste tehnici, unde avea acces sărăcimea Parisului.  Dr. Charcot era uimit de faptul că o pacientă isterică credea că este însărcinată iar corpul ei evolua fizic ca la o sarcină sau că un om credea că are o mână paralizată și nu o putea mișca deși mâna lui fizică era perfect sănătoasă din punctul lui de vedere.  El realizează că aceleași fenomene se puteau obține sub transă hipnotică și face demonstrații uluitoare în care oamenii se pun în patru labe și încep să latre crezându-se câini, își flutura brațele când li se spune că sunt păsări, sau mănâncă cărbuni când li se spune că este ciocolată. Probabil colegii lui Charcot nu au fost invidioși pe el și i-au acceptat experiențele și rezultatele pentru că el se ocupa de clientela săracă a Parisului. Concluzia lui a fost că hipnoza este o formă a isteriei.

Un tânăr doctor de la Viena vine să studieze sub conducerea lui Charcot. Numele lui este Freud. Freud este profund impresionat de experiențele lui Charcot și decide că aceste fenomene au loc într-o parte a minții care este cu mult mai puternică decât partea conștientă. Interpretarea lui Freud demonstrează inimaginabila putere a minții inconștiente, care face ca un om hipnotizat când i se spune că are o moneda înroșită în mână să o scape jos, să țipe de durere și să îi apare o rană. Desigur este puterea sugestiei.

Primul dinte folosind hipnoza ca anestezie a fost extras în 1823. Prima naștere folosind hipnoza a fost în 1826.  Phineas Parkhurst Quimby (1859), un producător de ceasuri care a devenit mesmerist, a învățat această tehnică doi oameni care mai târziu au devenit faimoși:

1. Rev. H.S. Evans: a venit în S.U.A. și a fondat Bisericile holistice.

2. Mary Baker Eddy: a fondat Christian Scientists. Ea, însă, a simțit că în hipnoză, operatorul era responsabil, nu Dumnezeu, așa că a părăsit hipnoza. În același timp în Statele Unite, Wheeler a efectuat o operație de polipi utilizând mesmerismul. În India James Esdaile, un chirurg scoțian efectuează zeci de operații fără anestezie între 1840 și 1850.

James Braid, un doctor scoțian, devine interesat de hipnoză în anul 1841, în urma unei demonstrații făcute de un magnetizator elvețian, La Fontaine, în Manchester. El observa că speranța, credința în fenomen crește puterea de vindecare. El încearcă să elimine ocultul și misteriosul din fenomen și să realizeze observații clinice asupra fenomenului. El îl definește greșit ‟hipnoza‟ de la cuvântul grecesc hypnos care înseamnă somn. Mai târziu, când s-a înțeles că fenomenul de hipnoză nu este de fapt somn, era prea tarziu, denumirea s-a înrădăcinat. De asemenea, el a punctat un lucru cunoscut de secole, dar neglijat și anume că transa hipnotică se putea realiza și fără inducție formală.

Doctorii Ambroise Auguste Liebeault din Nancy și Hipolyte-Marie Bernheim (1840-1919) au dezvoltat teoriile lui Braid și au tratat cu succes peste 12.000 de pacienți. Bernheim și Lieubeault legitimii inovatori ai psihologiei moderne, considerau hipnoza o funcție a unui comportament normal și introduc conceptul de sugestie și sugestibilitate. Ei de asemenea considerau că fenomenul de ‟mutare – anularea simtomului‟ este efectivă și fără consecințe negative sau efecte secundare. Ei au triumfat în fața teoriei lui Charcot, care susținea că hipnoza este o formă a isteriei și de acea este periculoasă. Astfel, deși foarte greu acceptată, hipnoza devine știință în 1884, când Bernheim a publicat cartea ‟ Sugestia în starea hipnotică și starea de veghe‟.

Hipnoza își capată locul binemeritat printre științe, fiind însușită ulterior de mulți savanți printre care Pavlov, Broca, Babinski, Prince etc. În contradicție cu Freud, Prince demonstrează că hipnoza poate să fie utilizată pentru intensiva explorare a personalității. Hipnoza practicată astăzi este departe de hipnoza primitivă aplicată în perioada lui Freud. Nevoia de tratamente rapide din perioda celor doua razboaie mondiale și a războiului din Corea a dus la mărirea colosală a interesului pentru hipnoză.

Asociația Medicală Britanică, în anul 1955 își dă aprobarea în utilizarea hipnozei ca tratament în neuroze și hipnoanalgeziei. Se admite și se introduce studiul hipnozei ca materie de curs în facultățile de medicină atât în Statele Unite ale Americii cât și în Marea Britanie.

Nume & Date Importante în Hipnoză:

• Frederick (Frans) Anton Mesmer (1734 – 1815). Teoria magnetismului animal.
• Marchizul de Puysegur (1781 – 1825). A descoperit starea hipnotică care este cunoscută astăzi.
• Părintele Johan Gassner (1729 – 1779). Preot iezuit care a folosit tehnicile hipnotice pentru exorcizare și a realizat vindecări spectaculoase prin hipnoză.
• Jose Custodio de Faria (1755 – 1819). Preot portughez care a descoperit că voința și deschiderea subiectului sunt necesare pentru realizarea cu succes a magnetismului animalic.
• Dr. James Braid (1795 – 1860) Considerat a fi tatăl hipnozei moderne și care a scris una din primele cărți, intitulate “Doctrina Sugestiei.” El a inventat termenii de “hipnoză și hipnotism” derivate din cuvântul grec “hypnos”, care înseamnă somn.
• Dr. John Elliotson (1791 – 1868). Inventatorul stetoscopului. A realizat anestezii cu ajutorul hipnozei (medicamentele anestezice nu erau încă cunoscute).
• Dr. James Esdaile (1808 – 1859). A realizat peste 3000 de operații folosind tehnici de hipnoză. Mai mult de 300 de operații în care a fost folosită hipnoza au fost majore, incluzând 19 amputări.
• Dr. Jean-Martin Charcot (1825 – 1893). A făcut prima încercare de clasificare științifică a fenomenelor hipnotice, dovedind cu succes că există mai multe etape ale somnului hipnotic și că subiectul hipnotizat este capabil să manifeste diferite simptome sau semne clinice în fiecare etapă.
• Dr. Ambroise Auguste Liebeault (1823-1904) și Dr. Hippolyte Marie Bernheim (1837-1919) sunt considerați inventatorii legitimi ai psihoterapiei moderne, precum și a hipnoterapiei. Ei au introdus conceptul de sugestie și sugestibilitate.
• 1955 – Asociația Medicală Britanică a aprobat folosirea hipnozei pentru tratamentul psihoneurozei și pentru anestezie în timpul operației de naștere.
• 1958 – Asociația Medicală Americană a aprobat folosirea hipnozei. (Pe 13 septembrie 1958, Consiliul pentru Sănătate Mentală al AMA a recomandat, “Având în vedere creșterea cunoștințelor de hipnoză este necesar includerea acesteia în curricula școlilor medicale și a centrelor de pregătire post-universitare”.)
• 1961 – AMA a aprobat în continuare utilizarea hipnoterapiei clinice prin recomandarea unui minim de 144 de ore de formare în hipnoterapie pentru studenții la medicină și pentru medici.

2. CE ESTE HIPNOZA.

“Hipnoza” vine din grecescul “hypnos” care înseamnă “somn”. Starea de transă hipnotică este numită adesea și somn hipnotic și este apropiată de somnul clasic din multe puncte de vedere. Mai mult, în timpul somnului hipnotic / transei hipnotice se poate trece ușor la starea de somn clasic și invers (atunci când cineva vorbește în somn dacă i se pun întrebări și i se fac sugestii legate de subiectul visului, individul poate răspunde la acele întrebări/sugestii și astfel să treacă direct în transa hipnotică).  Hipnoza este o stare naturală, care se întâmplă în fiecare zi și are loc atunci când mintea noastră conștientă se relaxează, iar mintea inconștientă apare în prim plan.

Iată câteva exemple de momente în care hipnoza ar putea apărea în mod natural:

• A deveni absorbit de o lectură dintr-o carte.
• Visarea cu ochii deschiși.
• Vizionarea un film.
• Conducerea pe distanțe lungi.
• A deveni absorbit de realizarea unei sarcini.
• Plictiseală.
• Înainte de a adormi.
• Înainte de a ne trezi.

Mintea poate fi considerată ca având două secțiuni, mintea conștientă și mintea inconștientă. Mintea ta conștientă este mintea analitică și logică și caută să afle care este logica lucrurilor. Mintea inconștientă susține convingerile actuale, răspunsurile emoționale și controlează obiceiurile, credințele, răspunsurile emoționale, fiziologice, comportamentale precum și procesele automate ale corpului. Hipnoza constă în puterea pe care o au cuvintele și ideile atunci când le acordăm o atenție sporită. Un hipnotizator livrează cuvinte sub formă de sugestii. Puterea pe care o au cuvintele atunci când le acordăm suficientă atenție este la fel de veche ca și cuvantul însuși.

Multora le place să învăluie hipnoza într-o aură de mister, de ocultism, să pretindă că au capacități supranaturale, puteri pe care doar ei le posedă. Cuvintele/sugestiile generează imagini în mintea noastră. E de ajuns să te gândești că ești la munte, de exemplu, pentru că în mintea ta să și apară un tablou montan, sau e de ajuns să te gândești la o persoană pentru a o vizualiza mental și exemplele pot continua. Dacă te gândești la un anumit lucru o perioadă scurtă de timp e puțin probabil ca imaginea ce se crează în mintea ta să fie foarte clară, dar dacă te gândești intens și te concentrezi asupra unui anumit subiect imaginea devine mult mai clară și corpul tău începe să se miște în concordanță cu gândurile tale.

Cu cât concentrarea este mai mare, cu atât sunt mai intense și reacțiile creierului la diferitele sugestii. Munca unui hipnotizator constă în principal în a-l ajuta pe subiect să se relaxeze cât mai profund pentru a deveni astfel cât mai receptiv la sugestiile pe care i le va da ulterior. De fapt sugestiile date de hipnotizator nu ar avea nici o valoare dacă la rândul lui subiectul nu și le-ar da sie însuși. Atunci când hipnotizatorul dă sugestii de relaxare, sau de altă natură, nu face altceva decât să-l ajute pe subiect să-și dea el astfel de sugestii în mintea lui. Hipnoza poate fi privită ca o modalitate rapidă de schimbarea minții. Este o modalitate eficientă să producem schimbări la nivel mental și fizic în corp și minte. Mintea afectează corpul și corpul afectează mintea. Hipnoza oferă un instrument minunat și eficient de training mental.

Credințe despre hipnoză…..

– Franz Anton Mesmer (1748) a afirmat că hipnoza sau mesmerismul se datorează unei forțe magnetice numite “magnetism animalic”, care a emanat din corpul hipnotizatorului și a afectat subiectul. Magnetismul animalic a fost, desigur, discreditat în timpul lui Mesmer.

– Jean-Martin Charcot (1889) a considerat hipnoza ca fiind un simptom al isteriei. Teoria sa a fost discreditată de faptul că indivizii normali sunt ușor hipnotizabili.

– Sigmund Freud (1922) a comparat hipnoza cu iubirea.

-Clark L. Hull (1933) și-a bazat teoria hipnozei în primul rând pe două postulate interdependente: (1) sugestibilitatea hipnotică care este un fenomen obișnuit; și (2) cea mai importantă caracteristică a unui fenomen obișnuit este aceea că este facilitat de practică.

-Lewis Wolberg (1948) a susținut că fenomenele hipnotice se datorează unei reacții psihosomatice constând într-o interacțiune reciprocă și dinamică a factorilor fiziologici și psihologici. El a considerat că hipnoza are atât caracter fiziologic, cât și psihologic.

– Sydney James Van Pelt (1958) a susținut că hipnoza este o super-concentrare a minții.

– M. K. Muftic (1959) a susținut că hipnoza se datorează forțelor câmpului psiho-cinetic care implică zone corticale prin percepții extrasenzoriale într-un mod similar câmpurilor electromagnetice oscilante.

– Ainslie Meares (1960) a declarat că hipnoza este o revenire la o formă mai primitivă de funcționare mentală în care sugestia juca un rol major.

– Myron Teitelbaum (1965) a susținut că hipnoza este o stare în care conștiința rămâne, dar sugestiile ajung prin conștiință la mintea subconștientă. Această dublă existență are ca rezultat o mai mare conștientizare și o sugestibilitate sporită a minții.

Câteva definiții utile ale hipnozei….

– Conform Departamentului de Educație din Statele Unite ale Americii, hipnoza este: “Trecerea de factorul critic al mintii conștiente (abilitatea analitică și de evaluare al unei persoane) urmată de stabilirea unei gândiri selective acceptabile.”

– Marcuse (1959) subliniază faptul că hipnoza este o stare modificată a organismului produsă prin repetarea unor stimuli și în care sugestia este mai efieientă decât de obicei.

– Majoritatea specialiștilor definesc hipnoza ca o stare indusă, de regulă în mod artificial, asemănătoare cu somnul dar în același timp diferită de acesta din punct de vedere fiziologic, stare caracterizată prin sugestibilitate crescută, ca rezultat al căreia pot fi induse subiectului, mai ușor decât în stare normală, o serie de modificări senzoriale, perceptive, mnezice și motorii (după Weitzenhoffer, 1963).

– Definiția lui Gil Boyne: Hipnoza este o stare naturală având următoarele caracteristici:

a. o extraordinară calitate de relaxare mentală, psihologică și emoțională.

b. o dorință emoțională pentru a satisface comportamentul sugerat: subiectul simte că urmează instrucțiunile hipnotistului, excepție făcând cele care sunt în contradicție cu valorile clientului.

c. Transa produce normalizarea sistemului nervos central.

d. Creșterea sugestibilității la stimulii percepuți prin cele cinci simțuri.

e. Lipsa stimulilor irelevanți externi.