Istoria Hipnozei

“Ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă” Henri Bergson

1. ISTORIA HIPNOZEI.

Hipnoza este un fenomen controversat de mai mult de două secole. Este ușor de înțeles senzația de reținere sau chiar de respingere față de fenomenele pe care nu le putem explica încă științific și care par să fie în afara oricăror reguli sau matrici de înțelegere. Faptul că se contestă și se discută, certifică de fapt că efectele pe care le obținem sub hipnoză sunt reale, certe și palpabile. Hipnoza și hipnotismul este una dintre formele practicate de omenire de foarte mulți ani. Vracii triburilor, vrăjitoarele, doctori, liderii diferitelor religii au vindecat miraculos în diverse forme bolnavii. Egiptenii, cu 3000 de ani în urmă, conform papirusurilor lui Ebers, utilizau hipnoza în templele vindecării. De asemenea, magii persani și misticii chinezi foloseau aceste tehnici pentru a alina suferința. De sute de ani yoginii au aplicat în practică aceste tehnici în diferite modalități. Ei mergeau în diferite transe sau stări profunde ale minții prin concentrare și utilizarea de mantre.

Timp de multe secole, regii și prinții se spuneau că aveau puterea de a vindeca prin ‟atingerea regală‟. De la Regele Clovis (466-511) al Franței se cunoaștea că monarhii dețineau aceste puteri miraculoase. În Anglia se spune că Regele Eduard a vindecat bolnavii de scrofuloză prin atingerea regală, în anul 1066. În secolul al 17 aproape fiecare țară europeană are vindecatorul ei. În Italia Francisco Bagnone atingea bolnavii cu mâna sau cu o relicvă, producând vindecări nesperate. Ideea a murit la sfârșitul secolului 18, în timpul Renașterii, când oamenii au început să caute o bază științifică pentru acest lucru. A reînviat odată cu încoronarea lui Charles al X-lea, care a folosit atingerea regală în timpul procesului de încoronare.

Paracelsus (1493-1541) a fost printre primii care au punctat efectul de cură obținut prin influențarea corpurilor astrale de către un magnet. Părerile sale despre ‟magnetismul animal‟ au fost împartășite de către Glocenius, Burgrove, Helnotius, Kircher, van Helmont, Maxwell. Toți propagau aceiași doctrină: magneții pot să vindece majoritatea bolilor. În anul 1679, William Maxwell, declara existența unui spirit universal și vital care influențează ființele umane. El mai punctează de asemenea despre rolul imaginației și a sugestiei în obținerea vindecării. La sfârșitul secolului XVIII, un preot iezuit pe nume Parintele Gassner a făcut senzație în Germania. El putea induce hipnoza instant când intra într-o cameră ținând în mână un crucifix și cu o voce puternică spunând în latină dormi. Invariabil el inducea starea de hipnoză. El putea suspenda bătăile inimii pentru câteva minute și apoi aducea persoana înapoi. El credea că cele mai multe boli sunt produse de spirite diavolești care puteau să fie exorcizate prin rugăciuni. Cel care și-a pus o serioasă amprentă în hipnoză a fost Frantz Anton Mesmer (1734-1815).

Mesmer, crescut într-o regiune de munți, avea înclinație către viața preotească. După ce a urmat Colegiul Iezuit din Dillingen, a realizat că, curiozitatea sa se îndrepta către o carieră în filozofie și știință. Astfel el a urmat filozofia, apoi dreptul și la finalul cursurilor, la 32 de ani avea și o diplomă medicală de doctor. Mesmer își ia doctoratul cu teza: „Influența planetelor asupra corpului uman‟. El susținea că natura este pătrunsă de energii invizibile – forța de gravitație era un exemplu – și că noi suntem racordați la aceste energii. O corectă transmitere a acestor energii realiza sănătatea organismului. Când aceste energii sunt blocate, apăreau probleme atât fizice cât și psihice și se genera boala. Deblocarea acestor energii aducea însănătoșirea.

În anii 1814 și 1815 Abatele Faria, care a venit din India la Paris face demonstrații publice de vindecare fără ajutorul magneților. El ‟hipnotizează‟ peste 5000 de persoane și exprimă opinia valabilă și astăzi că vindecarea s-ar produce datorită dorinței și cooperării pacientului, pavând astfel drumul lui James Braid care va elabora doctrina sugestiei.

Binecunoscutul doctor Jean-Martin Charcot practică la Spitalul Salpetriere aceste tehnici, unde avea acces sărăcimea Parisului.  Dr. Charcot era uimit de faptul că o pacientă isterică credea că este însărcinată iar corpul ei evolua fizic ca la o sarcină sau că un om credea că are o mână paralizată și nu o putea mișca deși mâna lui fizică era perfect sănătoasă din punctul lui de vedere.  El realizează că aceleași fenomene se puteau obține sub transă hipnotică și face demonstrații uluitoare în care oamenii se pun în patru labe și încep să latre crezându-se câini, își flutura brațele când li se spune că sunt păsări, sau mănâncă cărbuni când li se spune că este ciocolată. Probabil colegii lui Charcot nu au fost invidioși pe el și i-au acceptat experiențele și rezultatele pentru că el se ocupa de clientela săracă a Parisului. Concluzia lui a fost că hipnoza este o formă a isteriei.

Un tânăr doctor de la Viena vine să studieze sub conducerea lui Charcot. Numele lui este Freud. Freud este profund impresionat de experiențele lui Charcot și decide că aceste fenomene au loc într-o parte a minții care este cu mult mai puternică decât partea conștientă. Interpretarea lui Freud demonstrează inimaginabila putere a minții inconștiente, care face ca un om hipnotizat când i se spune că are o moneda înroșită în mână să o scape jos, să țipe de durere și să îi apare o rană. Desigur este puterea sugestiei.

Primul dinte folosind hipnoza ca anestezie a fost extras în 1823. Prima naștere folosind hipnoza a fost în 1826.  Phineas Parkhurst Quimby (1859), un producător de ceasuri care a devenit mesmerist, a învățat această tehnică doi oameni care mai târziu au devenit faimoși:

1. Rev. H.S. Evans: a venit în S.U.A. și a fondat Bisericile holistice.

2. Mary Baker Eddy: a fondat Christian Scientists. Ea, însă, a simțit că în hipnoză, operatorul era responsabil, nu Dumnezeu, așa că a părăsit hipnoza. În același timp în Statele Unite, Wheeler a efectuat o operație de polipi utilizând mesmerismul. În India James Esdaile, un chirurg scoțian efectuează zeci de operații fără anestezie între 1840 și 1850.

James Braid, un doctor scoțian, devine interesat de hipnoză în anul 1841, în urma unei demonstrații făcute de un magnetizator elvețian, La Fontaine, în Manchester. El observa că speranța, credința în fenomen crește puterea de vindecare. El încearcă să elimine ocultul și misteriosul din fenomen și să realizeze observații clinice asupra fenomenului. El îl definește greșit ‟hipnoza‟ de la cuvântul grecesc hypnos care înseamnă somn. Mai târziu, când s-a înțeles că fenomenul de hipnoză nu este de fapt somn, era prea tarziu, denumirea s-a înrădăcinat. De asemenea, el a punctat un lucru cunoscut de secole, dar neglijat și anume că transa hipnotică se putea realiza și fără inducție formală.

Doctorii Ambroise Auguste Liebeault din Nancy și Hipolyte-Marie Bernheim (1840-1919) au dezvoltat teoriile lui Braid și au tratat cu succes peste 12.000 de pacienți. Bernheim și Lieubeault legitimii inovatori ai psihologiei moderne, considerau hipnoza o funcție a unui comportament normal și introduc conceptul de sugestie și sugestibilitate. Ei de asemenea considerau că fenomenul de ‟mutare – anularea simtomului‟ este efectivă și fără consecințe negative sau efecte secundare. Ei au triumfat în fața teoriei lui Charcot, care susținea că hipnoza este o formă a isteriei și de acea este periculoasă. Astfel, deși foarte greu acceptată, hipnoza devine știință în 1884, când Bernheim a publicat cartea ‟ Sugestia în starea hipnotică și starea de veghe‟.

Hipnoza își capată locul binemeritat printre științe, fiind însușită ulterior de mulți savanți printre care Pavlov, Broca, Babinski, Prince etc. În contradicție cu Freud, Prince demonstrează că hipnoza poate să fie utilizată pentru intensiva explorare a personalității. Hipnoza practicată astăzi este departe de hipnoza primitivă aplicată în perioada lui Freud. Nevoia de tratamente rapide din perioda celor doua razboaie mondiale și a războiului din Corea a dus la mărirea colosală a interesului pentru hipnoză.

Asociația Medicală Britanică, în anul 1955 își dă aprobarea în utilizarea hipnozei ca tratament în neuroze și hipnoanalgeziei. Se admite și se introduce studiul hipnozei ca materie de curs în facultățile de medicină atât în Statele Unite ale Americii cât și în Marea Britanie.

Nume & Date Importante în Hipnoză:

• Frederick (Frans) Anton Mesmer (1734 – 1815). Teoria magnetismului animal.
• Marchizul de Puysegur (1781 – 1825). A descoperit starea hipnotică care este cunoscută astăzi.
• Părintele Johan Gassner (1729 – 1779). Preot iezuit care a folosit tehnicile hipnotice pentru exorcizare și a realizat vindecări spectaculoase prin hipnoză.
• Jose Custodio de Faria (1755 – 1819). Preot portughez care a descoperit că voința și deschiderea subiectului sunt necesare pentru realizarea cu succes a magnetismului animalic.
• Dr. James Braid (1795 – 1860) Considerat a fi tatăl hipnozei moderne și care a scris una din primele cărți, intitulate “Doctrina Sugestiei.” El a inventat termenii de “hipnoză și hipnotism” derivate din cuvântul grec “hypnos”, care înseamnă somn.
• Dr. John Elliotson (1791 – 1868). Inventatorul stetoscopului. A realizat anestezii cu ajutorul hipnozei (medicamentele anestezice nu erau încă cunoscute).
• Dr. James Esdaile (1808 – 1859). A realizat peste 3000 de operații folosind tehnici de hipnoză. Mai mult de 300 de operații în care a fost folosită hipnoza au fost majore, incluzând 19 amputări.
• Dr. Jean-Martin Charcot (1825 – 1893). A făcut prima încercare de clasificare științifică a fenomenelor hipnotice, dovedind cu succes că există mai multe etape ale somnului hipnotic și că subiectul hipnotizat este capabil să manifeste diferite simptome sau semne clinice în fiecare etapă.
• Dr. Ambroise Auguste Liebeault (1823-1904) și Dr. Hippolyte Marie Bernheim (1837-1919) sunt considerați inventatorii legitimi ai psihoterapiei moderne, precum și a hipnoterapiei. Ei au introdus conceptul de sugestie și sugestibilitate.
• 1955 – Asociația Medicală Britanică a aprobat folosirea hipnozei pentru tratamentul psihoneurozei și pentru anestezie în timpul operației de naștere.
• 1958 – Asociația Medicală Americană a aprobat folosirea hipnozei. (Pe 13 septembrie 1958, Consiliul pentru Sănătate Mentală al AMA a recomandat, “Având în vedere creșterea cunoștințelor de hipnoză este necesar includerea acesteia în curricula școlilor medicale și a centrelor de pregătire post-universitare”.)
• 1961 – AMA a aprobat în continuare utilizarea hipnoterapiei clinice prin recomandarea unui minim de 144 de ore de formare în hipnoterapie pentru studenții la medicină și pentru medici.