Spiritualitate si Dezvoltare Personala

Schimbă-ți convingerile negative în 5 pași simpli

Fiecare dintre noi are o percepţie diferită asupra realităţii. Realitatea mea este altfel decât a ta.

Unele realităţi sunt prietenoase, altele sunt ostile. Fiecare dintre noi trăieşte într-o altă lume, deşi suntem cu toţii pe acelaşi pământ.

Realitatea fiecăruia dintre noi este o poveste. Povestea pe care şi-o spune zi de zi cu privire la cum sunt lucrurile. Această poveste se bazează foarte mult pe alte poveşti pe care le-am auzit de la părinţi şi prieteni, dar şi pe experienţe prin care am trecut.

Aceia dintre noi care au avut parte de susţinere în copilărie vor trage concluzia că trăim într-o lume sigură, în care putem risca şi ne putem dezvolta aşa cum ne dorim. Cei care nu au avut parte de aceeaşi susţinere, vor conclude că lumea este un loc periculos şi că suntem pe cont propriu.

Aceeaşi lume, alte interpretări.

Pentru că viaţa noastră este atât de strâns legată de povestea noastră, nu ne putem separa realitatea de ea. Şi nu vom putea niciodată să percepem lucrurile aşa cum sunt. Întotdeauna va exista un bagaj din trecut pe care îl aducem în fiecare experienţă pe care o avem în prezent.

Dacă am tras la un moment dat o concluzie despre un anumit gen de oameni sau un anumit tip de situaţii, atunci nici nu ne vom mai deranja să ne apropiem de ele în viitor. Vom “şti” de la bun început despre ce este vorba.

Vom “şti” că nu are rost să încercăm, pentru că doar cei norocoşi sau privilegiaţi câştigă în viaţă.
Vom “şti” că nu ne putem încrede de la bun început în oameni, pentru că toată lumea încearcă să profite de noi.
Vom “şti” cum stau lucrurile. Şi nu ne vom mai obosi să facem nimic ce ar putea să ne contrazică punctul de vedere.

Povestea noastră de acum este cea care ne împiedică să ne trăim viaţa aşa cum ne dorim. Toate convingerile şi impresiile pe care le-am adunat de-a lungul timpului despre felul cum funcţionează lucrurile ne limitează posibilităţile şi acţiunile.

TU CE TIP DE POVESTE ÎŢI SPUI?

Lumea ta este prietenoasă sau ostilă? Îţi dă voie să devii cea mai bună versiune a ta sau te limitează să trăieşti în acord cu valorile şi normele societăţii? Ai controlul asupra vieţii tale sau l-ai acordat unor persoane şi circumstanţe externe ţie?

Povestea pe care ţi-o repeţi determină măsura în care vei avea succes în viaţăŞi determină cât de autentic vei trăi.

Nu există un fel corect sau greşit de a vedea lucrurile. Nu există adevăruri absolute în ceea ce priveşte perspectivele asupra vieţii – dacă ar exista, filosofii ar fi ajuns la un moment dat la un consens, dar încă n-au făcut-o.

Există numai poveşti care te susţin şi poveşti care te împiedică.

Ceea ce crezi că este adevărat, este numai în mintea ta.

“Orice mintea poate concepe şi crede, mintea poate realiza” – Napoleon Hill

Adică poţi alege să vezi lucrurile într-un mod care te ajută să obţii ceea ce-ţi doreşti sau într-unul care te ţine blocat într-o situaţie de viaţă care nu-ţi place.

Oricare punct de vedere este subiectiv şi are avantaje şi dezavantaje. Criteriul în funcţie de care trebuie să-l alegi este dacă te ajută sau nu să înaintezi în direcţia în care îţi doreşti.

Te ajută în evoluţia personală să crezi că numai oamenii cu bani sunt fericiţi? Nu? Atunci încetează să mai crezi acest lucru.

Te ajută în evoluţia personală să crezi că situaţia ta este depăşită şi indiferent ce faci nu poţi să schimbi lucrurile? Nu? Atunci încetează să îţi mai repeţi acest lucru.

Te ajută să crezi că nu vei reuşi niciodată? Nu. Atunci opreşte-te.

Dacă povestea ta nu te ajută, atunci schimb-o. Este simplu. Iată cum.

1. DE UNDE VINE?

Toate poveştile pe care ni le spunem provin de undeva. De cele mai multe ori ne-au fost transmise de către familie sau prieteni pe vremea când eram copii şi le-am acceptat fără să le punem la îndoială.

Povestea ta de unde vine? Cine ţi-a băgat pentru prima data în cap toate ideile care te ţin acum pe loc? Sub ce formă ţi-au fost induse aceste mesaje?

În momentul în care ne dăm seama că ceea ce ştim despre noi şi despre lume nu este decât o altă poveste care ne-a fost repetată de atâtea ori încât am ajuns să o luăm drept adevăr absolut, facem primul pas spre libertate.

Nu suntem povestea noastră. De fapt, povestea nici nu este a noastră. Am făcut-o noi a noastră, pentru că ne-am ataşat atât de tare de ea, încât nici nu mai ştim cine suntem dacă nu ne-o mai spunem.

Aflând că ceea ce ştim despre viaţă este pur şi simplu ce ni s-a transmis de către alţii, căpătăm puterea de a ne schimba perspectiva.

2. ESTE ADEVĂRAT?

După ce ai aflat de unde provin toate lucrurile pe care le spui despre tine şi despre lume, este timpul să le pui la îndoială veridicitatea.

Iar acest lucru îl faci căutând exemple din viaţa ta şi a celorlalţi care să demonstreze opusul convingerilor tale.

Dacă crezi de exemplu că succesul este numai pentru cei privilegiaţi, vreau să cauţi cât mai multe exemple care să îţi contrazică afirmaţia.

Mulţi se vor bloca aici şi nu vor vrea să dea exemple. Pentru că este mult mai confortabil să poţi da vina pe soartă, pe alţii, pe circumstanţe nefavorabile, etc.

Este mult mai uşor să nu mai încerci deloc, să ajungi la concluzia că soarta îţi este potrivnică şi să refuzi să-ţi asumi răspunderea. Înseamnă că poţi perpetua rolul de victimă în care te simţi în siguranţă.

Asumarea răspunderii este un lucru extrem de dificil. Pentru că te eliberează, dar îţi pune şi o mare povară pe umeri – cea a responsabilităţii pentru deopotrivă succesul şi eşecul tău.

Dar este esenţial să vezi adevărul şi lucrurile pentru ceea ce sunt. Altfel vei continua să trăieşti în fantezia în care tu n-ai niciun control asupra lucrurilor şi ceilalţi sunt de vină pentru tot ce ţi se întâmplă.

3. CE TE-AR AJUTA?

Este clar că dacă sistemul tău actual de convingeri nu te ajută să mergi înainte trebuie să-l schimbi.

Ce anume ar trebui să crezi ca să poţi să înaintezi în situaţia în care te afli?

Că oricine poate reuşi dacă îşi propune? Că succesul nu ţine cont de istoria personală? Că rezultatele sunt direct proporţionale cu măsura în care acţionezi?

Fă o listă cu toate convingerile care te-ar susţine. Ţine-o la vedere.

4. O NOUĂ ATITUDINE

Atitudinea este totul. Dacă porneşti la drum cu deschidere şi curiozitate şi cu o dorinţă de a explora lucruri care până acum ţi-au fost imposibile, vei avea parte de experienţe care până atunci nu ar fi fost posibile.

Dacă în schimb este mai important pentru tine să ai dreptate decât este să fii liber, poţi renunţa de la bun început. Nu este o atitudine care îţi va aduce rezultate.

Adoptă o atitudine curioasă. Gândeşte-te “ce-ar fi dacă lucrurile ar fi altfel”?

Ce-ar fi dacă succesul ar fi mai accesibil decât credeam?

Ce-ar fi dacă atâta vreme cât perseverez nu am cum să eşuez?

Ce-ar fi dacă orice poate să trăiască viaţa pe care o merită?

Şi te invit să completezi lista cu alte întrebări de acest gen care te ajută să fii mai deschis către oportunităţile pe care ţi le scoate în cale viaţa.

Nu trebuie să crezi direct toate lucrurile de pe lista ta nouă. Dar trebuie să devii deschis către posibilitatea că poate realitatea nu este întru totul aşa cum ai văzut-o până acum.

Este momentul să redevii iar copil şi să priveşti lucrurile cu ochi noi şi curiozitate.

5. CREEAZĂ DOVEZI

După ce reuşeşti să te ţii o perioadă de noua ta atitudine, începe să cauţi exemple cât mai multe, atât din viaţa ta, cât şi a altora care să valideze toate convingerile noi care te susţin.

Trebuie să iţi demonstrezi că se poate. Iar acest lucru îl faci convingându-te că atât tu, cât şi alţii au reuşit deja. Caută exemple cât mai apropiate de ceea ce încerci să realizezi. Google te poate ajuta, dacă nu cunoşti pe nimeni care a făcut ceea ce-ţi doreşti tu să faci.

Şi vei vedea că se poate. Lucrurile nu sunt atât de sumbre pe cât par la început de drum.

Cel mai important lucru este să acţionezi conform noilor convingeri, cu paşi foarte mici la început şi vei vedea că realitatea va începe să arate din ce în ce mai mult aşa cum îţi doreşti.

ESTE RÂNDUL TĂU

Nu este suficient dacă doar citeşti acest articol şi îţi vezi de viaţă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este nevoie să acţionezi dacă vrei să vezi schimbări.

Ce convingeri te ţin înapoi din a-ţi realiza întregul potenţial? Ce convingeri te-ar susţine ca să realizezi ceea ce-ţi propui?

pentrucapoti.ro

Visits: 2 Visits: 397376

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 − two =

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă pe site-ul nostru. Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor.
Accept
Reject