Surâsul creierului-part. 2

REM pentru stress.

Jack Schwarz, scriitor si cercetator, a dezvoltat acest exercitiu la sfarsitul anilor ’50 pentru a-si ajuta studentii sa isi reduca nivelurile de stres si pentru eliberarea stresului post-traumatic. Acesta imbunatateste armonia corp-minte si/sau somnul non-REM. El a construit aceasta tehnica bazandu-se pe Harta tibetana a ochilor.

1• Vizualizati un disc urias, al soarelui chiar deasupra liniei orizontului

2• Respirati in ritm alfa-diafragmatic, inspirati 8, tineti respiratia 4 si expirati 8

3• Indreptati-va atentia catre ora 11, miscandu-va incet ochii in sensul acelor de ceasornic fara sa va opriti la ora de referinta. Faceti trei rotatii complete

4• Indreptati-va atentia drept inainte si observati schimbarile in senzatiile corporale si in emotii

5• Acum indreptati-va atentia catre ora 1. Incet, miscati-va ochii in sens anti-orar, catre 12 – 11 – 9 – 7 – 5 -3 si intoarceti-va la ora 1, fara sa va opriti la ora de referinta, continuand pana faceti cel putin 10 sau 12 rotatii

6• Indreptati-va atentia din nou drept inainte catre orizont si observati din nou schimbarile in senzatiile corporale si in emotii

7• Repetati procedura de cate ori aveti nevoie si in ritmul propriu si vizualizand in modul in care puteti

                                                Lucrand cu durerea

Iata o tehnica ce va poate ajuta atunci cand experimentati durere. Exista cel putin doua moduri de a lucra cu durerea
• Trimiteti durerii iubire si acceptare. Faceti asta intreaga zi.
• Spuneti ‘da’ durerii. Aceasta ipostaza este opusul rezistentei, care este o tendinta pe care o avem din motive evidente. Atunci cand acceptam durerea, corpul reincepe lucrul pentru a remedia problema.

                                             O cura pentru depresie

Care este postura unei persoane depresive? Oamenii care sunt in depresie deseori merg cu privirea in podea. (Ei acceseaza un mode kinestezic si/sau vorbesc cu ei insisi despre toate lucrurile care ii fac sa se simta in depresie). Isi lasa umerii in jos. Respira superficial si slab. Ei fac toate acele lucruri care le pun corpurile intr-o fiziologie depresiva. Decid ei sa fie in depresie? Cu siguranta ca da. Depresia este un rezultat si are nevoie de o imagine extrem de precisa pentru a-l crea.

Daca faci asemenea lucruri corpului tau, o sa te simti in depresie. Totusi, daca ai schimba modul in care iti folosesti corpul, ridicandu-ti umerii, respirand profund, folosind un alt ton al vocii sau miscandu-ti corpul intr-un alt tempo, este extrem de greu sa te simti in depresie.

Cercetatori de la The University of California, Berkeley, au studiat acest fapt cu putin timp in urma. Ei au avut la studiu persoane care erau depresive si pentru o perioada de patru saptamani, le-au rugat sa stea in fata unei oglinzi si sa ranjeasca de la o ureche pana la cealalta fara niciun motiv pentru 20 de minute pe zi, sapte zile pe saptamana.

Ranjetele lor au fost atat de largi incat cu totii si-au creat cate un rid in coltul ochilor. In mod absolut fascinant, ei si-au ridicat si umerii si au inceput sa respire profund in timpul exercitiului. Cu toate ca multi dintre ei au bombanit ceva de genul: “Tampita idee!”, niciuna dintre persoanele implicate in studiu nu a ramas in aceiasi stare in care era la inceputul acestuia. Intr-adevar, la sfarsitul perioadei de studiu, multi dintre ei nu au mai avut nevoie de medicamente.

Dr Fred Alan Wolf, un doctor cunoscut sub numele de Dr Quantum, a pus la punct o tehnica si mai efcienta si mai rapida: “Sa spunem ca acum stai jos si spui, ‘Oh, sunt atat de deprimat/a. Ma simt atat de rau. Ma simt groaznic.”

“Le spun oamenilor un singul lucru extrem de simplu. Este extrem de usor. Intreaba-te: ‘Cine se simte deprimat?’ Insa nu raspunde la intrebare. Doar intrebandu-te fara sa iti raspunzi schimba chimia din interiorul corpului si prin simpla intrebare, poti sa incepi sa iesi din depresie. Trebuie sa repeti aceasta intrebare pentru un timp, pentru ca nu functioneaza precum pilotul automat. Nu este ca si cum apesi un intrerupator. Trebuie sa tot repeti intrebarea si dupa un timp iti dai seama ca persoana care spune ‘Eu sunt deprimat’ nu esti tu.”

Pot sa probez ca aceasta tehnica functioneaza si nu numai in cazul depresiei dar si a emotiilor neplacute.

                                         O viata fara frica

Iata o tehnica ce a fost conceputa de catre Guy Finley: Pentru urmatoarele 10 sau 20 de secunde, elibereaza in mod constient tensiunea din umeri. Respira profund. Deconecteaza-te in mod deliberat de gandurile proprii si observa-le cum cad din mintea ta precum frunzele din copaci, toamna. Acum, deschide-te catre tot ceea ce te inconjoara si simte-te reinnoit prin constientizarea posibilitatilor infinte ale vietii!

Nu te simti extraordinar deja? Observa cat de constient/a devii. Observa cat de clara iti este mintea. Observa cat de sensibil/a esti la tot ceea ce te inconjoara si ceea ce se intampla in interiorul tau. Poti sa vezi puterea si promisiunea in aceasta stare inalta a constiintei?

Foloseste aceasta tehnica secreta de cate ori iti aduci aminte in timpul zilei. Observa-ti prietenii si persoanele iubite cum se minuneaza pentru ca atragi catre tine viata aceea luminoasa si fericita despre care stiai ca dintotdeauna ca este posibila.

Citat: Deconecteaza-te in mod deliberat de la gandurile tale, observa-le cum cad din mintea ta precum frunzele din copaci, toamna.

“Tocmai pentru ca opunem rezistenta intunericului din noi ratam adancimile frumusetii, stralucirii, creativitatii si bucuriei care reprezinta natura noastra fundamentala” ~ Thomas Moore, Dark Nights of the Soul

Suntem blocați in percepte pe care le acceptăm cu o imensă ușurință

Fiecare dintre noi este un mister. O enigmă. Gândirea ta este motorul care crează realitatea.

 Amintirea unui eveniment este compusă din mai mulţi determinanţi, fiecare stocat într-o anumită zonă a creierului. Astfel, contextul evenimentului („unde“) este codat de neuroni din girusul dentat dorsal al hipocampusului, în vreme ce valenţa pozitivă sau negativă a evenimentului este codată la nivelul complexului bazolateral al corpului amigdalian („ce“). Legătura dintre aceste două structuri se produce prin învăţare: orice experienţă de viaţă asociază astfel o valenţă pozitivă sau negativă. Acesta este, de altfel, şi mecanismul care stă la baza condiţionării reflexelor: asocierea unui eveniment cu senzaţia de bine sau cu teama declanşează apoi reacţia corespunzătoare;

Deloc întâmplător, prima lucrare citată de studiul din Nature este cartea lui Pavlov despre reflexele condiţionate.    La şoareci, cercetătorii au indus asocierea unui stimul cu o senzaţie: fie un mic şoc electric asociat cu teama, fie interacţiunea cu o femelă, cu senzaţia de plăcere. Metodele de laborator le-au permis să marcheze, la nivelul hipotalamusului, respectiv al amigdalei, neuronii activaţi de memoria astfel indusă; odată marcaţi, neuronii respectivi au putut fi reactivaţi după voie cu ajutorul luminii albastre, în absenţa stimulului iniţial sau a contextului. Şoarecii intraţi sub incidenţa luminii albastre au reacţionat apoi cu teamă sau plăcere, după cum fuseseră condiţionaţi, indiferent de aria neuronală stimulată (hipotalamusul sau amigdala). Mai departe, pe principiul că neuronii activaţi simultan sunt implicaţi împreună în răspunsul la un stimul, cercetătorii au dorit să testeze dacă amintirea iniţială poate sau nu să fie alterată în absenţa stimulului iniţial şi a contextului, acţionând doar asupra circuitului hipotalamic/amigdalian. Astfel, animalele la care fusese condiţionată iniţial teama au fost puse să interacţioneze cu femelele, în acelaşi timp fiind stimulaţi optic neuronii din una din cele două zone menţionate. În mod similar, animalele la care fusese condiţionată plăcerea au fost supuse unor mici şocuri electrice.

În urma acestui test, s-a observat modificarea comportamentului la stimularea optică, dar numai în cazurile în care stimulul era aplicat la nivelul neuronilor din hipotalamus, în vreme ce stimularea amigdalei nu a modificat condiţionarea iniţială. Mai departe, la repunerea şoarecilor în mediul iniţial, s-a observat că animalele ale căror neuroni hipotalamici fuseseră stimulaţi specific şi recondiţionaţi optic au o reacţie mult redusă la stimulul iniţial, spre deosebire de animalele din grupul de control, care şi-au păstrat aversiunea sau plăcerea din faza iniţială.

   Cu alte cuvinte, prin manipularea directă a neuronilor de la nivelul girului dentat dorsal, grupul lui Susumu Tonegawa a reuşit să demonstreze că este posibilă transformarea unei amintiri neplăcute într-una plăcută (şi viceversa), în absenţa utilizării stimulului sau contextului iniţiale, dar şi în absenţa administrării vreunei medicaţii de orice fel (figura de mai sus). Fenomenul care stă la baza rezultatului obţinut este neuroplasticitatea, fiind create, la nivelul amigdalei, sinapse mai puternice ale proiecţiilor hipotalamice, faţă de cele rezultate din condiţionarea iniţială. Faptul că rezultatul final nu a fost complet (reacţia la stimulul iniţial nu a trecut dintr-o extremă în 8cealaltă) se explică prin implicarea şi a altor mecanisme neuronale şi structuri (în special corticale) în memorie. Fără dubiu însă, studiul din Nature adaugă o fărâmă de plauzibilitate unor filme SF precum Total Recall. Marţienii lipsesc.

 Creierul şi obezitatea

   Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism a publicat marţi (26 august) un studiu³ interesant privind posibilele efecte benefice pe care chirurgia bariatrică le-ar putea avea asupra creierului. Chirurgia metabolică reduce capacitatea gastrică (şi astfel senzaţia de saţietate apare precoce), reduce absorbţia intestinală a nutrienţilor (prin rezecţii ori prin excluderea din tranzitul alimentar a unor anse) sau combină cele două metode (cel mai frecvent, prin operaţia de bypass gastric Roux în „Y“); efectele sale în obezitate sunt rapid susţinute. De altfel, chirurgia bariatrică este singura metodă care a dovedit până acum că poate vindeca diabetul zaharat tip II, una din complicaţiile redutabile ale sindromului metabolic. Efectele acestui tip de intervenţii asupra creierului nu sunt cunoscute.

   Un grup din São Paulo a studiat însă funcţia şi metabolismul cerebral la 17 femei cu obezitate morbidă (indice de masă corporală mediu 50,1 kg/mp) înainte şi la 24 de săptămâni după intervenţia bariatrică, comparativ cu 16 femei cu greutate normală (IMC mediu 22,3 kg/mp). La femeile obeze, la PET-CT s-a observat un metabolism cerebral crescut, faţă de femeile cu greutate normală, în special în girusul cingular posterior. La şase luni de la intervenţia chirurgicală însă, metabolismul cerebral al femeilor din cele două grupuri a fost asemănător. Este deci, posibil, ca întreaga cascadă de beneficii metabolice de după chirurgia bariatrică să extindă, pe viitor, indicaţiile intervenţiei în prezent limitate la femeile cu obezitate morbidă.